Mi-am petrecut prea mult timp din viața mea îngrijorându-mă despre ce gândeau alții despre mine… Nu puteam să merg pe stradă fără să imi fac griji daca arat bine, sau de teamă că un străin ar fi crezut că sunt grasă (atenție, am făcut asta chiar și când cântaream 50 de kg !!), sau ca nu sunt aranjata, sau ca nu am o haina de „firma”, etc.
Mersul la orice distractie – o petrecere de Halloween, la club, o onomastica, chiar și o masă de familie – erau atât de stresante pentru mine încât am simțit că efectiv ma sufocam.
La un moment dat am spus: „Destul! Trebuie să opresc acest lucru sa il mai repet fiindca altfel nu-mi pot lua energia inapoi ”.
M-am săturat să trăiesc dupa regulile altor oameni, să-mi imaginez lucrurile oribile pe care le-ar putea gândi despre mine și să nu simt niciodată că aș putea fi sinele meu autentic, pentru că nu mă simțeam suficient de buna pentru nimeni.
Am parcurs un drum lung de atunci. Am făcut treaba (și continui să o fac!), in special să-mi recunosc când mă afund în obiceiul meu de gândire negativă, să accept să rezist la ceea ce aleg sa trăiesc, să-mi schimb perspectiva și cel mai important, am lasat „vocea din capul meu” să plece.
Schimbarea din mine a fost atât de drastică încât îmi privesc viața ca pe „un mine vechi” și unul nou. Vechea „eu” nu ar putea niciodată să inițieze o conversație cu un necunoscut, să mănânce singura la un restaurant, să nu se deranjeze să fie pe un podcast sau să facă videoclipuri pe Youtube sau Facebook.
Deci, de ce ne îngrijorăm atât de mult despre ce cred alții despre noi insine?
În primul rând, există un pic de instinct de supraviețuire. Suntem „o specie comunală” și înțelegem că există o forță în număr și siguranță, facand parte dintr-un grup. Și dacă ceva (real sau imaginar) ne amenință locul în comunitate, acesta ne declanșează răspunsul la frică – instinctul nostru de luptă sau instinctul de fugă.
Aici in special vorbim despre „amenințări inchipuite”… Pentru că ceea ce se întâmplă cu adevărat atunci când suntem îngrijorați de ceea ce gândesc alții despre noi, de fapt e vorba de judecățile pe care le luăm împotriva noastră și le proiectăm asupra altora, presupunând că aceștia cred aceleași lucruri pe care le credem noi despre noi înșine.
Avem aceste credințe limitative, așa că suntem în permanență în căutarea a „ceva” pentru a „dovedi” că sunt adevărate. Așadar, permiteți-mi să vă duc, pas cu pas, spre locul in care puteti să rupeti acest obicei de a vă face griji cu privire la ceea ce cred alții despre voi.
Sursă foto – pixabay.com
