featured știri

Ce trebuie să știi înainte să îți pui aparat dentar?

Dacă dinții tăi sunt strâmbi, mușcătura nu este corectă și periajul este tot mai dificil, trebuie să știi că aparatul dentar ajută la corectarea, fără dureri, a oricărei probleme de ortodonție. Pe lângă beneficiile estetice pe care le oferă, aparatul dentar are ca scop și prevenirea afecțiunilor dentare. Dar înainte de toate este bine să te informezi și să afli câteva lucruri interesante despre tratamentul cu aparat.

Aparatul dentar îmbunătățește sănătatea orală

Pe lângă aspectul estetic, pe care majoritatea îl cunoaștem ca beneficiu principal, aparatul dentar contribuie și la o dantură mai sănătoasă. Aparatul tratează dinții strâmbi ori înghesuiți, mușcătură incorectă, dar strugăreața. Sunt o mulțime de tipuri de aparate dentare din care poți alege. Unele care oferă un tratament mai rapid sau care sunt invizibile. Iar prețurile variază în funcție de mai mulți factori.

Alimente de evitat în timpul tratamentului ortodontic

Pentru a obține un zâmbet frumos este nevoie și de sacrificiu. Astfel că, odată cu aparatul dentar este necesar să faci câteva schimbări atât în alimentație, cât și în rutina zilnică de îngrijire  a danturii. Toate aceste lucruri te ajută să ai un stil de viață mult mai sănătos și să protejezi componentele aparatului dentar. În timpul tratamentului ortodontic este bine să consumi alimente bogate în calciu, precum: laptele, iaurtul, brânza sau broccoli. Alimentele pe care trebuie să le eviți, în general, atunci când porți aparat dentar, fac parte din categoria celor lipicioase, tari sau crocante, spre exemplu: caramelele, guma de mestecat, popcornul, nucile sau carnea extrem de prăjită.

Dacă porți aparat dentar trebuie să acorzi o atenție sporită și igienei orale. Astfel, trebuie să te speli pe dinți dimineața și seara, dar și după fiecare masă. De asemenea, poți fi folosi fie periuțele de dinți manuale, fie cele electrice. Iar pe lângă acestea este bine să mai utilizezi și periuțele interdentare, ața dentară și dușul bucal.

Aparatul dentar este potrivit la orice vârstă

Indiferent în ce etapă a vieții te afli, aparatul dentar este cea mai bună opțiune atunci când vrei să corectezi anumite probleme ale danturii. Dacă discutăm despre perioada copilăriei, aparatul dentar mobil este recomandat purtării cu un minimum de ore pe zi. În ceea ce privește aparatul dentar fix, pentru adolescenți reprezintă în vremurile actuale un accesoriu la modă, deoarece brackeții se pot personaliza în diferite culori și modele. Singura condiție importantă la momentul montării aparatului dentar este ca gingiile să fie puternice, pentru a susține modificările pe care le va face tratamentul ortodontic.

În vremurile actuale, aparatul dentar nu mai stârnește anumite stereotipuri sociale, din contră, tot mai mulți oameni apelează la acest tratament și se bucură de beneficiile pe care le oferă pe termen scurt, mediu și mai ales lung. Unde mai pui că îl poți personaliza prin diverse modele și culori, fiind potrivit cerințelor tale estetice, dar și o metodă eficientă să poți zâmbi cu încredere.

 

 

Sursă foto -unsplash.com

S-ar putea să-ți mai placă și...