featured Povești știri

Copilul meu este mai atașat de bunici decât de noi. Ce să fac?

În contextul vieții noastre complicate, mulți suntem nevoiți să apelăm la bunici pentru ajutor. Unii micuți ajung chiar să stea cu aceștia mai mult decât cu tata sau cu mama, care sunt mai tot timpul plecați la serviciu sau chiar lucrează în străinătate. În astfel de circumstanțe, e ușor ca ei să fie mai atașați de bunici. Uneori, chiar dacă ei nu stau mai mult cu bunicii, îi preferă pe aceștia din mai multe motive.

Copilul este mai atașat de bunici. Află cauza

Este foarte dureros când propriul copil preferă pe altcineva înaintea ta. Este posibil ca timpul petrecut cu bunica să fi stabilit o legătură puternică între ei. Cu toate acestea, destul de rar se întâmpla ca doar faptul că stă mai mult la cineva să producă acest efect. Chiar și obiceiul de a răsfăța are doar o ușoară influență asupra preferinței sale de bază pentru mamă. Cea mai probabilă problemă este o nepotrivire în stil între tine și copilul tău. De exemplu, dacă fiul tău este foarte liniștit, iar tu ești o persoană foarte activă, s-ar putea să găsească ritmul tău de viață prea solicitant, supărător.

Dezvoltă legătura voastră

De fiecare dată când copilul aleargă în brațele bunicii în loc să vină la tine, poate te simți amenințată și rănită. Ar fi bine să încetezi să iei situația personal. În schimb, amintește-ți că el te iubește și, mai important, că ești și vei fi mereu mama lui. Din fericire, îți poți gestiona emoțiile, în ciuda ego-ului rănit. La urma urmei, îți place că fiul sau fiica ta și bunicii au o relație puternică și apreciezi ajutorul lor. Poți găsi modalități de a dezvolta propria legătură cu el, fără a perturba relația lor. Concentrează-te pe bunăstarea copilului tău. Ține minte că atașamentul față de îngrijitorii iubitori arată că micuții sunt în mâini capabile.

Copilul este mai atașat de bunici? Nu intra în competiție

Hrănește-ți propria relație cu copilul tău. Este ușor să vezi totul ca pe un concurs pentru inima celui mic. S-ar putea să te simți provocată să faci mai mult pentru el, să-i cumperi mai multe lucruri sau să îl mituiești cumva pentru a primi, la rândul tău, afecțiune. Totuși, el are nevoie și de îngăduința bunicilor, dar și de limitele sănătoase pe care i le impun părinții. În loc să te gândești la dragostea sa ca la o sursă limitată și să intri în competiție, concentrează-te pe cultivarea propriei relații cu el. Creează ritualuri speciale, cum ar fi să-i citești o poveste la culcare. Folosește momente regulate din zi, pentru a lua legătura cu el. De exemplu, sună-l la aceeași oră pentru a vedea ce face. Ia-l în fiecare zi de la afterschool și faceți o plimbare până acasă.

Pune limite

Copilul este mai atașat de bunici? Discută și stabilește limite cu bunica. Dacă observi că are un comportament nepotrivit și chiar încearcă să-și îndepărteze nepotul de tine, este nevoie să iei atitudine, dar cu mare luare aminte. Mai întâi, mulțumește-i pentru tot ce a făcut pentru cel mic. Spune-i că prețuiești relația puternică pe care au construit-o. Apoi, arătă-i clar că, în beneficiul său, ea trebuie să fie în concordanță cu modul în care îl creșteți și să nu vă submineze autoritatea ție și soțului tău. Încurajeaz-o să respecte regulile impuse de voi, părinții, în ceea ce privește lucrurile cu adevărat importante pentru voi. Dacă încercările tale de a remedia situația nu dau roade, poate ar fi bine să apelați la un specialist în comportamentul copiilor.

Câștigă-i afecțiunea

”Copilul a mutat obiectul atașamentului asupra celor care au manifestat disponibilitate afectivă, răbdare și timp de calitate, în raport cu părinții, de la care probabil că a primit tensiune, ostilitate, nervi și, de cele mai multe ori, pedepse.

Dacă și autoritatea este mutată spre bunici, iar micuțul ia de bun doar ce spun ei, atunci e foarte greu să se mai remedieze ceva. În situația în care îl smulgeți cu forța de la ei (sau de sub influența lor) nu faceți decât să agravați lucrurile și să produceți o rană de separare și de nedreptate. Ar fi bine să dați dovadă de foarte multă răbdare și afecțiune, astfel încât să-i orientați atenția către familia lui de bază, iar nu către familia extinsă. Astfel, îi câștigați afecțiunea și respectul, tratându-l cu respect și dragoste. Un secret este să nu încercați să subminați autoritatea bunicilor , ci doar să o „furați” încet-încet de la ei.”

 

 

Sursă foto – life.fr

S-ar putea să-ți mai placă și...