featured Povești știri

Povestea impresionantă a fiicei care și-a regăsit părinții, după 20 de ani. Fusese furată din tren

La vârsta de 4 ani, Iulia Gorina a fost furată din tren. Călătorea din Minsk, Belarus, către Asipovichi, Rusia, împreună cu tatăl ei, pe o rută de 90 de kilometri, dar acesta a adormit. Bărbatul nu și-a iertat niciodată faptul că totul s-a întâmplat sub nasul său.

Pe atunci doar o copilă, Iulia nu știe decât că cei care au răpit-o erau un cuplu care se ascundea de poliție. A sfârșit într-un orfelinat, de unde a fost înfiată.

A avut o copilărie și adolescență fericite, dar întotdeauna și-a pus întrebarea unde sunt și ce fac părinții ei. Abia când în viața ei a apărut Ilia Kryukov, iubitul ei în vârstă de 31 de ani, a îndrăznit să spere că, într-o zi, i-ar putea cunoaște.

Și asta s-a întâmplat. După o veritabilă muncă de detectiv, acesta a reușit să-i găsească părinții biologici. Recent, cei trei s-au revăzut, iar emoțiile nici nu pot fi traduse în cuvinte.

Un test ADN a confirmat faptul că era vorba despre fiica pierdută a lui Viktor și Liudmila Moiseenko. Tatăl, aproape în genunchi, i-a cerut iertare fiicei că a pierdut-o din ochi și că, astfel, destinul ei a fost schimbat.

Au căutat-o pe rută săptămâni în șir

”20 de ani par cât o viață, dar nu ne-am pierdut niciodată speranța. Am crezut – și iată că ne-am regăsit”, a spus emoționată mama ei.

Când eforturile lor și ale poliției nu au dat rezultate, părinții ei au plecat cât au putut de departe de gări, pentru ca ceilalți doi copii ai lor să fie în siguranță.

O căutaseră însă pe ruta trenului săptămâni, luni în șir. Luau trenul dus și întors, întrebau toți călătorii dacă nu cumva o văzuseră. Au cercetat fiecare fântână și curtem, casă părăsită, magazin…

Din fericire, speranța lor nu s-a pierdut. Dacă nu își mai pot vedea fiica crescând, își pot vedea crescând nepoții.

 

 

Sursă foto  – cnn.com

S-ar putea să-ți mai placă și...