Iarna e anotimpul decorațiunilor de Crăciun, al oamenilor de zăpadă, al momentelor în familie, al vacanțelor la schi, dar și al căderii părului. Deși nu prea se încadrează într-un tablou fericit, acest lucru afectează un număr mare de femei în sezonul rece.

De ce ne cade părul în sezonul rece? Îți dăm câteva explicații, dar și soluții pentru combaterea acestui aspect.

Conform unui studiu realizat de-a lungul a șase ani de un grup de cercetători suedezi, căderea părului e accelerată de sezonul rece și în cazul persoanelor perfect sănătoase.

De ce ne cade părul mai mult în sezonul rece? Cheia ce ne ajută să înțelegem acest proces stă în înțelegerea ciclului de creștere al părului, ce preconfigurează durata de viață a fiecărui fir. Mai întâi este faza anagenă (de creștere), apoi cea catagenă (de regresie), urmează cea telogenă (faza de odihnă a folicului de păr) iar la final e cea exogenă (de cădere).

Iar ritmul căderii părului este măsurat de la faza anagenă la cea telogenă, conform cercetărilor unui brand de păr, Roots, iar aceasta se poate considera problematică atunci când faza anagenă se reduce și faza telogenă crește. Viteza de creștere a părului se reduce la finalul verii (vremea caldă grăbește circulația sangvină iar acest lucru stimulează creșterea părului în lunile însorite), iar când vine iarna, vei observa din ce în ce mai multe fire pe peria de păr.

Iar dacă acest fenomen e perfect natural, atunci nu sunt foarte multe de făcut. Însă putem adopta anumite obiceiuri care ne pot ajuta să ieșim din iarnă cu un păr frumos.

Spală-ți părul regulat

Observăm cât de mult păr ne cade în timp ce îl spălăm, însă conform experților, acesta nu este un motiv de îngrijorare. Atâta timp cât folosim folosim produse de calitate și renunțăm pe cât posibil la coafarea lui, nu e cazul să spălăm părul mai rar. E de preferat să folosești pentru curățare un produs blând și să îți periezi părul zilnic.

Coafează-te mai rar

Poate nu știai, însă coafarea repetată cu produse fierbinți poate duce la pierderea ireversibilă a părului. De aceea, e recomandat să reducem coafatul pe cât de mult posibil sau să folosești produsele de styling la temperaturi reduse.

Folosește produsele de styling cu măsură

În perioada petrecerilor tindem să folosim din ce în ce mai multe produse precum fixativul sau șamponul uscat. Deși aceste produse de styling sunt OK la ocazii, folosirea lor în exces poate fi una dintre cauzele ce ne fac să ne întrebăm de ce ne cade părul.

Plusează cu vitamina D

Nu e nici la fel de wow precum o vacanță în țările calde, dar nici pe de parte la fel de costisitoare… însă o cură de vitamina D pe parcursul lunilor reci poate fi exact acel element de care ai nevoie pentru a avea un păr mai des.

 

 

Sursă foto – life.com

S-ar putea să-ți mai placă și...